Stimată redacţie ,

Dragi colegi,

            Sunt prof. univ. dr. Florentin Scaleţchi, aflat în acest moment temporar în una din celulele arestului Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru o acuză total nefondată  de trafic de influenţă şi  luare de mită.

            Mi-am permis apelativul de colegi pentru că, de circa 10 ani am fondat şi condus o revistă de specialitate „MONITORUL DREPTURILOR OMULUI” şi tot atâta timp am moderat, pe diverse posturi de televiziune naţionale, emisiunea înscrisă de altfel la OSIM „DREPTURILE OMULUI” sau  „PULSUL DREPTURILOR OMULUI” ( o analiză a situaţiei  drepturilor omului în săptămâna precedentă ) pe canale precum : TVR.1, Tele7 abc, TVRM, Realitatea TV, Alfa TV, Flux TV, sau TV SOTI Neptun. Totodată, zilnic, am dat pe fax în diverse agenţii de presă evenimente care erau legate de o încălcare a  unui drept fundamental şi în unul din cotidiene am făcut zilnic o pagină a drepturilor omului.

            Sunt un fost deţinut politic al anilor `80,  deţinător al certificatului de luptător împotriva comunismului, condamnat de 2 ori la moarte pentru complot în vederea trădării, subminării şi sabotării societăţii socialiste din România.

            Am avut „beneficiul” de a fi dus de 2 ori în faţa plutonului de execuţie, deşi pedeapsa îmi fusese comutată în închisoare pe 25 de ani.

            22 Decembrie 1989 – revoluţia mă găseşte în închisoarea de politici „AIUD” – de unde sunt scos de armată şi adus în prima conducere a C.F.S.N. ca vicepreşedinte al Comisiei legislative, juridice şi a drepturilor omului – prima comisie care a început să funcţioneze cu adevărat.

            Dar tot este istorie şi poate, de altfel, fi găsită pe site-ul O.A.D.O. şi C.V. meu şi al O.A.D.O.

            Vă trimit această scrisoare tocmai pentru a vă lămuri întâi pe dumneavoastră şi apoi prin dumneavoastră  opinia publică din România despre realitatea, de necontestat, a desfăşurării cronologice a faptelor.

            O.A.D.O. am înfiinţat-o imediat după revoluţie, în 27  martie 1990 şi de atunci şi până acum am căutat şi mijloace nonviolente să aduc în faţa opiniei din ţară şi străinătate încălcări flagrante ale drepturilor omului. Nu ne-am dat la o parte să denunţăm „puciul de la Moscova”, cazul Ilaşcu, cele 7 mineriade din România şi toate cazurile de încălcări flagrante a drepturilor omului făcute de instituţii, de justiţie, de legislativ.

            Nu o dată am denunţat nenumăratele încercări ale puterii, oricare a fost ea  de 17 ani încoace, de a băga pumnul în gură mass mediei, cazurile de agresiune asupra diverşilor ziarişti pe care nu o dată i-am apărat în instituţie fără să percepem taxe, ba chiar am făcut un gest unic din partea societăţii civile a unui O.N.G. care se ocupa cu apărarea drepturilor omului – că O.A.D.O. va asigura cu titlul gratuit, consultanţă şi asistenţă juridică tuturor ziariştilor supuşi discriminării sau abuzurilor autorităţilor. Am decis acest lucru cu 15 ani în urmă, când abuzul autorităţilor asupra presei scrise şi audiovizualului era prezent şi permanent.

            În cei 17 ani de muncă din aceste trasee ale societăţii civile, O.A.D.O.  reuşeşte ca la 4 decembrie 2000 să devină prin Hotărâre de Guvern – instituţie juridică de interes naţional şi utilitate publică, membru cu Statut Special Consultativ al O.N.U., „ECOSOC”, MEMBRU CU REPREZENTANŢI PERMANENŢI LA new York, Geneva şi Viena, membru cu Statut participativ al Consiliului Europei şi Uniunii Europene cu reprezentant permanent la Strasbourg şi Bruxell, membru colectiv al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, dar cel mai important lucru, este că în toţi cei 17 ani cât am prezidat această instituţie, deşi prin ape tulburi, am reuşit să   navighez cu ea, fără să fie obiectul vreunui scandal major.

            Dar să revin şi să explic de ce azi mă aflu în aceeaşi situaţie de deţinut politic, al regimului de dictatură al cuplului Traian Băsescu – Monica Macovei.

            Cronologic privind lucrurile , ele au stat cam aşa :

1. La 17 martie 1985 eram comandantul unui mineralier „URICANI” cu care fac acel gest unic de protest din istoria lumii. Toţi au fugit cu diverse mijloace de transport, nimeni cu o navă de asemenea mărime şi dimensiuni : 12.500 Tdw şi 250 m lungime. „Cel mai mare critic” al gestului meu anticomunist făcut în ziua alegerilor de deputaţi, atunci când trebuia să fie ales fiul cel mai iubit al poporului şi prima femeie a României, a fost  Traian Băsescu – pe atunci tot comandat de navă pe una din vanele Companiei Naţionale de Navigaţie – Navrom. Cu mânie proletară,  a înfierat gestul meu şi l-a condamnat public.

Viaţa ne-a  despărţit, eu am devenit deţinut politic, un oponent pe faţă al regimului de tristă amintire, a comunismului, turbat al lui Ceauşescu, în timp ce el, în bună şi perfectă colaborare cu securitatea ajunge reprezentantul NAVROM la ANVERS, loc pe care de altfel eu trebuia să-l ocup, dar cum nu am avut colaborare cu securitatea şi nu eram nici căsătorit, în Belgia a ajuns el după revoluţie, el reuşeşte să păcălească s-ar putea zice buna credinţă a celor care au preluat frâiele ţării şi reuşeşte chiar să ajungă ministru şi vicepreşedinte al P.D., partid fondat de Petre Roman, pe care de altfel îl execută cu prima ocazie pe care o are şi îl îndepărtează din partid.

Pe mine m-a scârbit această mârşavă luptă şi m-am dedicat luptei pentru cunoaşterea, aplicarea şi respectarea drepturilor omului, deşi oferte de a intra în partide am avut mai tot timpul.

Nu e cazul să vă reîmprospătez memoria cu crizele create în Guvernul Ciorbea sau Radu Vasile, căci azi,  în fiecare zi asistăm la câte un scandal provocat superficial de Băsescu, spre disperarea primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu, a Partidului Liberal şi a  întregii naţiuni.

Nu aş dori să trec la un alt moment important fără să fac trimitere la un interviu  dat de domnul Băsescu în  revista VIP dată celui care a creeat şi fondat această revistă, George Stanca, în anul 1995.

Din nou vedem atitudinea comunistă şi de dezonoare a gestului meu anticomunist. A fost şi o replică a mea, v-aş ruga să o căutaţi şi să constataţi realitatea spuselor mele.

Un alt moment al intersecţiei destinelor noastre, este legată de sănătatea critică în care se afla primarul capitalei Traian Băsescu, legată de dosarul Flota, care avea nici mai mult nici mai  puţin decît 27 de volume, cu probe zdrobitoare împotriva lui şi a celorlalţi implicaţi.

            În baza Protocolului de parteneriat cu P.N.A., am avut  5 (cinci)  întâlniri de taină cu procurorii Drăghici, Botoş şi Amăriei, legat de oportunitatea reţinerii şi arestării primarului Băsescu. Am pledat atunci pentru cercetarea lui în stare de libertate, pe considerentul că e Primarul Capitalei  României, că e preşedintele P.D-ului, partid care face parte din marea familie a  Internaţionalei Socialiste şi nu în ultimul rând faptul că România vrea să devină membru  cu drepturi depline al U.E. şi al N.A.T.O. şi că nu poate da un astfel de exemplu negativ Europei.

            I-am transmis Primarului Băsescu toate astea la WC la Restaurantul Golden Blitz, când i-am transmis că nu i-a rămas decât lupta politică dacă mai vrea să fie în libertate şi să nu piardă tot ce a clădit până în acel moment.

            Îi aduc aminte, pe această cale, că am avut în considerent că o nedreptate, aşa cum am păţit-o eu, îl poate distruge ca om definitiv din acest punct de vedere. Se pare că m-am înşelat. El gândeşte cu totul altfel şi s-a văzut ce am păţit ca urmare a ordinului venit de la  Cotroceni.

            Să-şi aducă aminte şi să mediteze, dacă mai poate să o facă şi-i arde de suferinţele oamenilor şi a familiilor lor.

Sigur,  devenisem o voce care începea să deranjeze, mai mult decât atât, începusem să ne băgăm nasul unde nu trebuie, respectiv, să dezbatem  oportunitatea şi legalitatea unor legi, izvor de inspiraţie a eminenţei cenuşii a Palatului Cotroceni, respectiv, cele 16 legi ale siguranţei şi securităţii naţionale şi a cetăţeanului, Agenţia Naţională de Integrare (A.N.I.) şi, nu în ultimul rând, în plin scandal al dosariadei şi al poliţelor plătite adversarilor politici, cu tot  felul de personaje sinistre din vechiul sistem securist, care mai face câte o dezvăluire şocantă, O.A.D.O. îşi propune să dezbată public Legea Lustraţiei, o lege nedorită de Traian Băsescu şi de acoliţii lui.

Faptul că aveam o relaţie deosebită cu toate instituţiile internaţioanle, cu toate ambasadele, nu era un lucru pe plac puterii politice actuale, cu atât mai mult cu cât toate ieşirile publice ale noastre erau transmise şi tuturor instituţiilor internaţionale.

Şi în felul acesta, cum să scapi de un asemenea personal activ şi permanent critic al puterii şi al situaţiei în care se găsesc instituţiile statului înainte de aderare?

Ea se face simplu, prin avansare şi scoatere din dispozitiv sau, prin distrugere pe baza unui scenariu pervers lucrat, cu metode KGB-iste deja cunoscute. Dacă nu are un dosar, îi fabricăm noi, că vorba aia la asta ne pricepem cel mai bine. Şi iată ce a urmat.

În momentul în care societatea românească ducea lipsă de conducători  la serviciile secrete, prin demisiile de răsunet ale lui Radu Timofte de la SRI şi Gheorghe Fulga de la SIE, şi în rândul societăţii exista opinia că aceste servicii ar trebui să aibă la conducere un civil şi nu un militar, aşa cum i-ar fi plăcut Preşedintelui Băsescu, şi mai mult să fie din societatea civilă, a apărut propunerea ca eu să fiu pus la conducerea SRI. În acest fel primeam un ciolan, urma să devin un om al sistemului şi al puterii şi de ce nu, uşor de manipulat.

 Numai că înainte să merg la întâlnirea de la Cotroceni cu Preşedintele, dintr-o sâmbătă, oameni din SRI au fost la Preşedintele Băsescu şi i-au spus că timp de 6 luni mai precis din martie 2006, când am ţinut Simpozionul Internaţional la Palatul Parlamentului împreună cu Comisia Drepturilor Omului, Culte şi Minorităţi, privind Legile Siguranţei Naţionale în număr de 6 şi când aproape le-am desfiinţat prin atitudine şi reacţii fireşti pentru o societate care se vrea democrată  şi că ar avea câteva elemente care m-ar putea compromite, sigur, dacă le pot transforma în probe.

Cu apelativul invocat, Domnule Preşedinte, dumneavoastră  vreţi să ni-l puneţi şef pe  domnul Scaleţchi, care uitaţi ce zice despre dumneavoastră, uitaţi ce face ?

Şi cum reacţia a venit imediat, a  fost ca nu cumva cineva să zică că mi-a fost coleg de breaslă şi-i acopăr greşelile  - executaţi-l ! Şi bineînţeles, întâlnirea nu a mai avut loc.

Desigur că timpul a trecut, fiecare pe drumul lui, eu cu OADO, gata de pregătire pentru Simpozionul cu tema „Lustraţia – o lege tardivă”, discursul meu era „Pentru un Parlament curat – de ce ?” şi în acelaşi timp a apărut oportunitatea depunerii candidaturii pentru locul rămas vacant al societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, prin decesul premeditat al Prof. Filipaş.

Cum era şi firesc îmi strângeam recomandări şi adeziuni pentru a depune dosarul la Senat pentru validare în plenul Camerei.

Ca toate acestea să nu se mai  înfăptuiască, prin D.N.A. – actuala Direcţie a 6-a a fostei  securităţi, în concordanţă cu ascultările SRI de 6 luni în urmă, prin înscenări ce ţin de filmele cu Stan şi Bran, sunt oprit în ascensiunea mea şi a O.A.D.O., într-un mod brutal şi nepermis de înjositor pentru un om ca mine, care timp de 22 de ani am luptat pentru a aduce ţara -  aceasta,  e drept  pe fanta mea – în pragul integrării europene şi euroatlantice.

Şi cu câteva ore înainte de simpozion am fost reţinut. La acest simpozion  internaţional cu prezenţa multora din ambasadele importante ale Europei, ceream în mod public în discursul meu ca primul om care ar trebui lustruit este Traian Băsescu, căruia nu-i lipseşte nimic din tot ce ar prevede această lege. Fost comunist, fost colaborator într-o formă sau alta al securităţii, actual sincer şi activ colaborator al acestei instituţii  şi că dacă nu ar demisiona la jumătatea mandatului,  ar trebui cel puţin să-şi anunţe public dorinţa de a nu mai candida pentru un nou mandat de Preşedinte al României din 2009 aşa cum a făcut-o domnul Emil Constantinescu.

Dar de unde onoare şi demnitate la Preşedintele Băsescu, care a putut să se preteze la asemenea mârşăvie şi să dicteze o arestare faţă de un om care nu s-a gândit niciodată la răul lui.

Şi scenariile continuă, la cererea de mandat pentru 29 de zile a procurorului D.N.A. Viorel Cerbu, într-o justiţie independentă, făcută la orele 21,00 seara în sala de  Consiliu.

Şefa secţiei penale a fost prezentă până la deliberare la orele 24,00  în tribunal şi a fost surprinsă de avocat şi familie citind în dosar şi dând indicaţii. Se vorbeşte de sala de consiliu şi sala era plină de procurori şi poliţişti judiciari ai D.N.A. - în ce calitate - presiune desigur.  Nu e nici un dubiu că este un dosar politic dirijat de la Cotroceni.

Atât eu, toţi colegii de la O.A.D.O., familia mea, avocaţii mei, nu au nici un dubiu că ne aflăm în faţa unei odioase înscenări judiciare dirijate politic de la Cotroceni.

Ca deţinut politic nu am decât să le aduc aminte celor responsabili de această  ţară, partidelor politice, justiţiei obediente – că,  cu regret, la 1 ianuarie 2007 România nu intră în fostul gulac sovietic, pe care  cu toţii  vrem  să-l dăm uitării ca un vis urât, ci în grupul statelor cele mai democrate ale lumii, în care valorile umane, demnitatea umană, drepturile fundamentale ale omului nu sunt deloc paleative sau simple vorbe, ci realităţi, statele U.E.

Unii s-au zbătut să ajungă în  Europa ca parlamentari, ca judecători, ca experţi şi comisari. Eu m-am zbătut şi am ajuns după 22 de ani din nou deţinut politic.

Ce se uită este faptul că în U.E. toate instanţele ei îmi devin opozabile  şi voi face tot ce e posibil să denunţ  acest grav abuz pe care-l trăiesc în fiecare zi şi noapte. Oricum mă aflu în situaţia în care am de decis între a sta de o parte în lupta politică şi cea de a mă integra într-un partid şi să intru în lupta murdară şi perversă a actualei politici din România.

Toată presa, la unison, a primit anunţul D.N.A. ca pe o bombă, acuzele lor au fost luate de bune şi, de aici încolo, tone de lături pe mine şi O.A.D.O.

„Menajeria lui Scaleţchi” cu regret vă sesizez, situaţia după care toată ţara este o menajerie, toate instituţiile sunt menajerii, fie că sunt ale statului, fie că aparţin simulacrului de societate civilă. Toţi cei despre care aţi scris  au fost şi sunt toţi o istorie şi personalităţi marcante fiecare în parte, dar în afară de ei, cei 50 de jurişti, toţi tineri, proaspeţi absolvenţi de facultăţi – de ce nu le anulaţi şi lor activitatea şi accepţiunea.  Pe domnul Dinescu, cu care am fost coleg în primul C.F.S.N., în primul Consiliu, şi care a suferit în regimul Ceauşescu,   îl anunţ că nu m-a prins nimeni cu raţa în gură, ci mi s-a băgat raţa în gură cu japca. Nu i-aş dori o asemenea situaţie.

Le-aş indica celor celor care mai au opinii şi aruncă cu noroi şi la lada de gunoi toată activitatea unui om de o viaţă, toată viaţa lui, să mai mediteze un pic, să-şi compare C.V-ul cu al meu şi să constate că, dacă cumva nu au telefon fix, să-şi facă abonament, că altfel pierde ocazia de a rămâne în istoria acestei ţări – doar în cartea de telefon. Poate că un pic de temperare şi un pic de seriozitate, dacă nu cumva există dorinţa de obedienţă totală, aşa cum am văzut-o la alţii şi care, într-un stil zeflemist, denigrator şi impertinent trimite în desuetudine  vieţile şi soarta oamenilor. Aşa să le ajute Dumnezeu !

Vă mulţumesc pentru răbdarea de a citi şi înţelege frământările unui om care nu e victimă, e „EROU”,  pentru că a rezistat şi încă mai rezistă, denunţând mizeria umană în care ne scufundăm.

Florentin Scaleţchi

Această scrisoare deschisă am adresat-o mass-mediei româneşti, membrilor O.A.D.O., instituţiilor statului, colegilor O.A.D.O., partenerilor O.A.D.O., sindicate şi patronate.