CONFERINŢA DE PRESĂ

(1 februarie 2005)

Tema: Noua putere la început de drum. Perspectivele creşterii rolului societăţii civile în adoptarea şi aplicarea deciziilor referitoare la respectarea drepturilor fundamentale ale omului, oglindite în evenimentele politice şi sociale ale lunii ianuarie. 

1.             Între evenimentele remarcabile ale lunii ianuarie, de natură să determine evoluţii cu impact semnificativ asupra perspectivelor de respectare a drepturilor omului, remarcăm: 

Dominanta evoluţiilor din viaţa politică în prima lună a anului, în care ar fi trebuit să devină efectivă – la nivel central şi local - alternanţa la putere decisă de electoratul chemat la urne în noiembrie-decembrie anul  trecut, a constituit-o  discontinuitatea mai mare decât normal din funcţionarea administraţiei.

Aceasta este concluzia care se desprinde dacă  judecăm după faptul că până  în ultima decadă a lunii inauarie şi chiar şi în prezent,  nu prea ai cu cine discuta pe la ministere, agenţii şi chiar prefecturi. Administraţia nu funcţionează. Cel care s-a făcut simţit mai mult a fost Preşedintele României de la care au venit mai toate semnalele. Unele destul de inedite şi de derutante pentru mediul politic şi societatea civilă în comparaţie cu cele ale predesorilor săi la Cotroceni:         

Am rămas cu impresia că înlăturarea de la putere a celor care se vedeau la guvernare încă patru ani i-a luat prin surprindere chiar pe cei ce au ieşit victorioşi în alegeri - Alianţa PNL-PD - având în vedere criza de personalităţi pentru funcţiile politice din administraţie. Au fost numite cu oarecari bâlbe vârfurile „deciziei executive politice”, adică noii miniştrii. Apoi în rate, prefecţii, o parte dintre subprefecţi etc.  Vechii dregători de rang doi din ministre şi de prin prefecturi – mă refer la cei al căror scaun se află sub incidenţa politicului – au rămas mult prea mult timp, ori mai sunt încă în funcţii, deşi nu mai au motivaţia muncii cu perspectivă. Chiar dacă ar vrea să continue exercitarea atribuţiilor cu bună credinţă,  noii miniştrii sau prefecţi nu-i bagă-n seamă. Nu-i recunosc şi nu discută cu vechii secretari de stat, cu vice-prefecţii, cu directorii de prin prefecturi sau instituţii deconcentrate.

În acest timp, algoritmuri complicate, procentaje rezultate din calcule şi din orgolii, teama de „dezamăgirea prezidenţială” generatoare de demisii, a făcut ca procesul de înlocuire a demnitarilor politici la „nivelul doi” să se poticnescă, să aibă reculuri şi bâlbe, să nu fie finalizat nici în prezent. Nu este de bun augur dacă acest guvern este animat de ambiţii politicianiste, prima sa grijă fiind să-şi mulţumească susţinătorii cu funcţii cât mai importante, nu numai la vârf, ci de sus până jos, uitând şi de profesionalism şi de competenţă.

Am salutat faptul că noua putere a promis că nu va repeta metehnele celor înlăturaţi de la guvernare care ajunseseră la o politizare excesivă a structurilor administraţiei de stat şi locale. Există însă ecouri din teritoriu că locul competenţei şi al integrităţii morale este luat şi de această dată tot de carnetul de partid şi relaţiile de rudenie, prietenie sau cumetrie. Că se vor folosi chiar metodele celorlalţi, cum ar fi schimbarea denumirii unor administraţii ca motiv de înlocuire a şefilor respectivi.  Nu spunem că Alianţa trebuie să păstreze în posturile cheie oamenii PSD. Dar în jos, începând de sub nivelul doi, nimeni nu este clintit dacă a respectat legea şi îşi face bine treaba.

Pe fondul blocajului din administraţie, îngrijorătoare este şi  lipsa de comunicare din cadrul guvernului, rezultată din declaraţiile contradictorii între miniştrii de culori politice diferite – sau chiar colegi de partid - în diferite probleme importante (exemple: independenţa faţă de FMI clamată de primul ministru de la Bruxelles şi „pasul înapoi” făcut la Bucureşti, la întâlnirea cu oficialii Fondului, când s-a realizat că „nota” dată de FMI României contează la semnarea tratatului de aderare la UE: cuantumul impozitului pe dividende pe 2004 care – în declaraţiile primului ministru - este când 5, când 10%; una spune ministrul educaţiei, Miclea  cu privire la facultăţile cu predare în limba maghiară de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj şi alta secretarul său de stat, udemeristul Koto Josef etc).  

Noi credem că Alianţa trebuie să se trezească la realitate. Ţara întreagă aşteaptă de la ea un model nou, cu adevărat european, de a guverna, de a administra. Un model care să se sprijine pe acte normative şi metodologii clare, neinterpretabile,  pe continuitate şi memorie instituţională, pe principiile competenţei profesionale şi integrităţii morale a corpului funcţionarilor publici.

*

*   *

În context,  ne exprimăm rezerva faţă de numirea în funcţii executive – în cadrul guvernului la Ministerul Justiţiei şi în Administraţia Prezidenţială, la departamentul constituţional-legislativ - a unor personalităţi cunoscute ale Societăţii Civile,  aflate anterior la conducerea unor organizaţii neguvernamentale cu contribuţii semnificative în promovarea respectului pentru drepturile omului – APADOR-CH şi Fundaţia SOROS pentru o Societate Deschisă – doamnele Monica Macovei, respectiv Renate Weber. De asemenea, cu privire la numirea unor jurnalişti în diferite dregătorii.

Nu se pune problema persoanelor în cauză, ci de principiu. Dacă în programul electoral şi declaraţiile de investituiră s-a pus accent pe creşterea rolului societăţii civile ca partener al administraţiei în perfecţionarea actului decizional, decapitarea unor asemenea organizaţii nu va duce la diminuarea acestui rol ? Eventual la instituţionalizarea practicii de transformare a ONG-urilor – organizaţii, fundaţii, societăţi, sindicate – în „rampe de lansare” în politică, ca recompensă pentru servicii aduse celor ce au obţinut victoria în alegeri?  Sau în grupuri de manevră oportuniste aflate la dispoziţia când a puterii, când a opoziţiei? Ce fel de societate civilă mai este aceasta?         

În aceiaşi ordine de idei, ni se pare suspectă graba cu care se „lucrează” la schimbările de conduceri din domeniul culturii ca şi tendinţa centralizării la nivel politic a deciziilor în materie de cultură. Fenomenul se manifestă atât  la nivel central – vezi Teatrul Naţional, Instituitul Cultural Român – dar şi pe la instituţiile culturale care depind de primării, în teritoriu. A se vedea Constanţa primarului Radu Mazăre şi după acest exemplu se pare şi Braşovul, Aradul etc.

Având în vedere că accesul la cultură şi la educaţie reprezintă drepturi fundamentale ale cetăţeanului, „OADO” trage un semnal de alarmă în ce priveşte posibila revenire la dirijismul de partid şi de stat al epocii prolet-cultiste sau al Epocii de Aur de tristă amintire, în care cultura era apanajul politicului, al propagandei de partid. Dăm tot creditul numirii precipitate a d-lui Horia Roman Patapievici în fruntea Institutului Cultural Român de către Preşedintele României, dar dăm şi o bilă neagră omului politic trecător Traian Băsescu pentru comportamentul impardonabil faţă un scriitor ca Augustin Buzura, membru pe viaţă al Academiei Române, pe care l-a expediat  într-un minut din biroul său.      

*

*   *

Semnalăm un caz semnificativ de ilustrare a defecţiunilor din funcţionarea executivului: Guvernul hotărăşte trecerea Gărzii Financiare şi a Vămii în compunerea Ministerului Finaţelor, iar şeful Autorităţii de Control – o instituţie ciudată, fără corespondente în alte administraţii de stat, moştenită de la fosta guvernare, făcută pentru simularea luptei cu corupţia – îşi dă demisia. Nu era firesc să existe o punere de acord prealabilă? „OADO” susţine ca fiecare minister, fiecare unitate administrativă care este responsabilă cu un domeniu al activităţii sociale sau economice să dispună de cele trei pârghii indispensabile unui management eficace: planificare – comandă–control. Desprinderea uneia din aceste componente dezechilibrează sistemul şi amplifică birocraţia. Salutăm deci măsura de a se reda Ministerului Finanţelor pârghiile necesare administrării banilor publici şi sugerăm  ca şi Garda Naţională de Mediu să treacă în compunerea ministerului de resort.  Rămasă fără obiectul muncii, aşa zisa Autoritate să fie desfiinţată.  

*

*   *

2.    Priorităţile aderării României la UE, văzute de la Bruxelles şi de la Bucureşti.

                Semnarea Acordului de aderare la UE în aprilie a.c., constitue indiscutabil piatra de încercare pentru noul guvern, fiind şi o promisiune electorală care a atârnat greu în balanţa victoriei DA în alegeri. Românii îşi pun mari speranţe în integrarea de la 1 ianaurie 2007 de la care se aşteaptă la condiţii de viaţă mai bune, mai decente. Miliardul anual de Euro promis de domnul Baroso premierului la Bruxelles – ca asistenţă acordată de Europa României până la momentul aderării, face ca de acolo integrarea să arate foarte frumos. La Bucureşti, primele contacte cu oficilii UE şi negocierile cu FMI  pentru semnarea unui nou acord stand-by,  eveniment ce se speră să aibă loc - după d-l Videanu - în jur de 8 februarie – schimbă puţin faţa lucrurilor. Se vorbeşte de scumpirea energiei în toate componentele ei: carburanţi de tot felul, gaze, electricitate hidro – de preţuri majorate la utilităţi, de disponibilizări masive de personal – oricât s-ar opune ministrul Şereş – de insistenţele FMI pentru amânarea recalculării integrale a pensiilor în 2005, de modernizarea şi restructurarea industriei alimentare la standarde europene, deficit bugetar de maxim 1% şi de Cont curent de maxim 6% din PIB, rata inflaţiei  maxim 7%  în 2005 faţă de 9,3 în 2004.etc.

De la Bucureşti integrarea se vede cam aşa: clasa politică, puterea şi opoziţia, trebuie să înţeleagă că trebuie să ne îndeplinim toate sarcinile prevăzute în foaia de parcurs şi să facem cu seriozitate toate restructurările necesare. Să explice cinstit, transparent oamenilor necesitatea măsurilor respective, astfel ca „şocul aderării” să nu-i găsească nepregătiţi  şi să-i determine să regrete entuziasmul cu care  au susţinut integrarea. 

*

*   *

3. Liber la pescuitul „Peştilor mari” ai luptei anticorupţie şi şansele însănătoşirii economiei. Un punct de vedere al „OADO” asupra ultimelor evoluţii din domeniu.

„OADO” salută preocuparea noii puteri pentru respectarea angajamentelor asumate în campania pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Trebuie să  recunoaştem că este o abordare fără precedent la schimbarea culorilor politice aduse la guvernare de jocul democratic.

Aşa cum ştim, o principală dimensiune a discursului electoral DA – aducătoare de voturi - a constituit-o  lupta anticorupţie. Constatăm cu satisfacţie că luna ianuarie a înregistrat o angajare dinamică a şefului statului, secondat şi de guvern,  în respectarea acestei promisiuni, prin capacitarea - în limitele atribuţiilor constituţionale - a instituţiilor abilitate să ducă această luptă. Participarea la bilanţurile Ministerului Public, Parchetului Naţional Anticorupţie, Poliţiei, la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, întâlnirile cu responsabilii serviciilor siguranţei naţionale – sintagmă în care a fost încadrată, în sfârşit, şi lupta anticorupţie -   au dat un impuls acţiunilor de impunere a legii şi un avertisment tuturor celor care au nesocotit legea, considerându-se mai presus de aceasta.

Încurajăm faptul că s-a început bine, cu marea corupţie şi cu adoptarea de către guvern a ordonanţei de modificare a Legii răspunderii ministeriale astfel ca foştii miniştrii să nu se mai bucure de imunitate şi să poată fi traşi la răspundere pentru deciziile lor din timpul mandatului care au adus prejudicii banului şi patrimoniului public. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil ordonaţa de urgenţă a precedentului guvern care restrânge competenţa materială a PNA la valori de peste 100.000 euro, astfel ca eficacitatea instituţiuei să crească în combaterea „peştilor mari” a „rechinilor”. Să nu se mai ocupe de plevuşca care lua şpagă 100 de euro. Aceasta este lăsată la mâna instanţelor ordinare. Aşa au apărut la rampă Iacubov, Mischie, Ion Nicolae şi pe cât se pare se mai pregătesc şi alţii. Ne exprimăm speranţa că nu este numai o campanie şi că nu se va aplica legea cu două măsuri, având în vedere că şi în zona actualei puteri se găsesc clienţi pentru dat cu subsemnatul.        

4.   Au produs şoc şi reacţii din partea Clubului Român de Presă - şi nu numai - declaraţiile unor şefi de servicii speciale cu privire la ameninţările la adresa şefului statului şi cu privire la ziariştii recrutaţi de servicii de informaţii străine. Ne întrebăm, de ce s-a aşteptat scandalul interceptărilor cobvorbirilor telefonice ale unor jurnalişti şi perspectiva deloc convenabilă a unor schimbări de şefi şi reduceri de personal pe la instituţile cu ştate umflate ca să se „dea în vileag” asemenea „ameninţări”? Să fie diversiune sau teamă de mazilire ? Orice ar fi, se pare că la capitolul controlului politic civil asupra acestor instituţii nu stăm bine, oricât s-a clamat reforma lor. „OADO” a mai avertizat asupra lipsei nejustificate de transparenţă în relaţia cu societatea civilă a unora dintre aceste servicii (SRI). O facem acum din nou pentru ca să audă şi comisiile palamentare de resort.    

*

*   *

5.  Vă aducem la cunoştinţă, în premieră, o decizie recentă a Organizaţiei noastre: înfiinţarea pe lângă „OADO”, din acest an, a „Colegiului Naţional de Drepturile Omului, Combaterea Discriminării şi Siguranţa Cetăţeanului” care îşi propune să completeze cadrul academic naţional de formare, educare şi pregătire continuă a persoanelor şi specialiştilor din domeniile drepturilor şi libertăţilor omului,  combaterii tuturor formelor de discriminare şi siguranţei cetăţeanului.Colegiul va răspunde nevoilor de educare a activiştilor din domeniul drepturilor şi libertăţilor omului, a oamenilor politici din conducerea partidelor parlamentare sau neparlamentare, a membrilor parlamentului din comisiile de profil corespunzătoare, a funcţionarilor publici din ministere şi alte autorităţi publice centrale sau locale şi din instituţiile deconcentrate ale acestora, a jurnaliştilor redactori de profil din presa scrisă şi audio-vizual.        

“Colegiului Naţional de Drepturile Omului, Combaterea Discriminării şi Siguranţa Cetăţeanului ” este o instituţie de nivel post-liceeal pentru cursanţii cu studii medii şi post-universitar/academic  pentru cursanţii civili, respectiv militarii cu studii superioare. Va funcţiona la sediul central din Bucureşti al organizaţiei. Seriile de pregătire vor avea durata de trei luni. 

La absolvirea colegiului, pe baza unei lucrări de curs, absolvenţii vor primi un atestat autorizat de Ministerului Educaţiei şi Cercetării . 

*

*    *

6.   Cazuri semnificative din activitatea Baroului de avocaţi de Drepturile Omului al „OADO”.

Caz Belu Octavian, Mariana Bitang, Sandu Lucian

Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului a  fost sesizată de către antrenorii lotului Olimpic de gimnastică pentru a interveni în Dosarul nr. 748/2004, aflat pe rolul Tribunalului Bcucureşti. Domniile lor au fost acţionaţi în instanţă de către fosta gimnastă Oana Petrovschi, aceasta solicitând instanţei ca pârâţii, în solidar cu Federaţia Română de Gimnastică, să îi plătească o sumă de aproximativ 1,5 miliarde lei, cu titlu de daune morale.

Gimnasta a afirmat în cererea de chemare în judecată că :

- foştii săi antrenori ar fi obligat-o să efectueze antrenamente la paralele cu săculeţ de nisip pe un picior, celălalt fiind în ghips  

- să participe la competiţii de profil în Olanda şi la Ploieşti, deşi era accidentată.

- nu i-au respectat programul de refacere impus de medici.

Pentru a obţine un efect spectaculos, în special în percepţia presei şi, prin intermediul acesteia, a opiniei publice, în susţinerea cererii sale reclamanta a invocat articole preluate din Constituţia României şi din legislaţia internaţională în domeniu – Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internaţional cu privire la Drepturile civile şi politice –,  articole referitoare la tortură şi aplicarea de  tratamente inumane şi degradante. În concluzie, a invocat încălcarea unor drepturi fundamentale ale omului :

În condiţiile în care, în cererea de chemare în judecată s-au făcut afirmaţii grave, referitoare la metodele de tortură la care a fost supusă reclamanta, la tratamentele degradante, umilitoare şi inumane a căror victimă se pretinde, domnii Bellu, Bitang şi Sandu au apreciat că li se aduce o gravă atingere reputaţiei internaţionale de antrenori şi se aruncă o lumină inacceptabilă asupra muncii depuse în funţia de antrenori coordonatori ai reprezentativei de ginastică a României.

În egală măsură cele invocate de fosta sportivă, care a obţinut rezultate remarcabile sub bagheta celor pe care acum îi acuză că ar fi torturat-o, creează o imagine negativă asupra gimnasticii ca sport de performanţă şi le fac pe micuţele fete care doresc să calce pe urmele Oanei Petrovschi, Laviniei Miloşovici, Ginei Gogean şi, nu în ultimul rând, ale marilor campioane ale ultimei generaţii, să privească pregătirea pentru atingerea performanţei din Centul de pregătire de la Deva ca pe o perspectivă înfricoşătoare.

„O.A.D.O”,  care de 15 ani activează în domeniul drepturilor omului, realizând expertize reale şi obiective a ceea ce înseamnă cunoaşterea, aplicarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului în România, dar şi în alte state în care am fost prezenţi, apreciem că textele constituţionale, din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice nu sunt aplicabile acestei speţe.

ARGUMENTE:

Gimnastica de performanţă este un sport care presupune multe sacrificii, compromisuri şi foarte multă muncă. Munca depusă de reclamanta Petrovschi Oana a fost încununată cu performane deosebite la competiţii de profil din ţară şi străinătate, medaliile câştigate de reclamantă reflectând dorinţa sa de performanţă.

Nu putem pune semnul egalităţii între tortură – activitate ce presupune lipsa acordului de voinţă al celui supus acestor tratamente – şi regimul strict de antrenamente, de alimentaţie, de viaţă, în general, al sportivilor de performanţă.

Ajunsă în colectivul lotului naţional de gimnastică, s-a putut informa, atât de la antrenori cât şi de la colege, cu privire la eforturile şi sacrificiile pe care va trebui să le facă, dacă voia să facă performanţă. A ales performanţa.

Un argument în plus în susţinerea teoriei că nu poate fi vorba de tortură şi încălcarea dreptului la opţiune din partea antrenorilor, îl reprezintă lipsa unor relaţii contractuale între sportive şi antrenor sau federaţie. Aceste fete au venit la lotul de gimnastică pentru că şi-au dorit să facă gimnastică de înaltă performanţă, au venit benevol, iar cele care au avut aptitudinile şi au corespuns standardelor de excelenţă, au putut să continue. Nu au fost reţinute împotriva voinţei lor sau a părinţilor şi în orice moment ar fi putu să renunţe. De aici concluzionăm că este neîntemeiată susţinerea reclamantei că ar fi fost obligată să participe la competiţii, deşi starea de sănătate nu îi permitea acest lucru. Oricând, fără teama unor repercusiuni, sportiva putea să anunţe antrenorii că înţelege să renunţe la activitatea sportivă din cauza problemelor de sănătate, care o pun în imposibilitatea de a se ridica la standardele de performanţă cerute. 

Pe cale de consecinţă, alegaţiile reclamantei că pârâţii au obligat-o să se antreneze, împotriva voinţei sale, prin utilizarea unor metode inumane, că au obligat-o să participe la competiţii în astfel de condiţii şi că nu i-au respectat perioadele de pauză pentru tratament nu pot fi încadrate în categoria tratamentelor inumane, a vătămării dreptului la viaţă, astfel cum aceste drepturi sunt interpretate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cu atât mai mult cu cât, nu antrenorii hotărăsc dacă sportivul este apt din punctul de vedere al stării sănătăţii pentru a participa la antrenamente, ci medicii lotului care dau avizul repsectiv zilnic pronunţând-se în detaliu asupra eventualelor restricţii.

                Ne exprimăm consternarea faţă de acest atac nedrept la adresa antrenorilor care au adus imense servicii afirmării gimnasticii feminine româneşti în lume. Ne întrebăm: cine este interesat în această diversiune de natură să afecteze un sistem bine pus la punct de selecţie şi pregătire a talentelor din gimnastica feminină, apreciat pe plan mondial? Cât ne va costa dezorganizarea acestuia?

*

*   *

7.     Principale activităţi „OADO” pe luna februarie 2005.

Adunarea Generală de dare de seamă “OADO” pentru anul 2004 va avea loc miercuri 23 februarie la Palatul Parlamentului. Raportul Organizaţiei va fi disponibil înainte de darea de seamă atât în varianta tipărită cât şi în format electronic la adresa cunoscută: www.oado.ro