![]() |
![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
|
|
|
![]() |
![]() |
![]() |
|
În fiecare an, la 10 decembrie, în lumea întreagă este sărbătorită Ziua Internațională a Drepturilor Omului. Originea acestei sărbători se află la mijlocul secolului trecut, ultimul din cel de al doilea Mileniu Creștin, secol care a intrat în istoria civilizației prin marile descoperiri fundamentale și aplicate în cunoașterea naturii, marcând tot atâtea victorii ale rațiunii umane împotriva ignoranței și a amenințărilor cu care s-a confruntat omul timp de milenii, cu efecte fără precedent în creșterea calității vieții. Niciodată ca în decursul veacului încheiat, marile descoperiri ale științei nu au beneficiat de tehnologiile care să le pună imediat în serviciul confortului, sănătății, dezvoltării economice și progresului omenirii. Dar secolul XX a înregistrat și agresiuni, amenințări și atentate fără precedent la drepturile și libertățile omului. Colosala forță eliberată din nucleul atomului a intrat în conștiința omenirii mai întâi prin holocaustul de la Hiroșima și Nagasaki și mult mai târziu prin binefacerile sale. În decursul unei vieți omenești, așa cum este stipulat în preambulul Cartei ONU, două conflagrații mondiale au pricinuit omenirii indescriptibile suferințe și distrugeri. Ideologii totalitare criminale, cea comunistă si cea fascistă, au instituționalizat teroarea și genocidul pe mari spații ale planetei sfidând decenii de-a rândul democrația și drepturile sacre fundamentale ale ființei umane. Progresul tehnologic necontrolat a devenit o amenințare și a cauzat distrugeri uneori ireversibile naturii înconjurătoare și habitatului uman. Polarizarea fără precedent a bunăstării în beneficiul unei minorități a provocat inimaginabile contraste și discriminări și a aruncat în mizerie miliarde de oameni ai lumii a treia, determinând o puternică mișcare împotriva globalizării și alimentând extremismul acestui început de mileniu. Iată de ce, Secolul XX a cunoscut și acțiunea concertată a 50 de națiuni libere, aflate în luptă cu inamicul comun – Germania și Japonia - care la 26 iunie 1945 au adoptat Carta și au decis înființarea Organizația Națiunilor Unite cu scopul de a elimina din istoria umanității flagelul războiului și de a reafirma lupta pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, pentru recunoașterea demnității și valorii umane, pentru egalitatea femeilor și a bărbaților, precum și a națiunilor mari și mici, entități grav afectate de conflictele armate și de regimurile dictatoriale. Potrivit acestor principii, Adunarea Generală ONU a adoptat cu 56 de ani în urmă, la 10 Decembrie 1948, în cea de a IV-a Sesiune ordinară, Rezoluția 217 privind „Declarația Universală a Drepturilor Omului”, completată ulterior cu alte documente adoptate prin Rezoluții ONU: „Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială” (1965); „Convenția Internațională asupra Drepturilor Politice și Civile” (1966); „Convenția pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor” (1979); „Convenția împotriva torturii” (1984); „Convenția împotriva apartheid-ului” (1985); „Convenția privind Drepturile Copilului” (1989) etc. Aceasta este rațiunea pentru care ziua de 10 Decembrie a fost adoptată și este sărbătorită în întreaga lume ca zi Internațională a Drepturilor Omului. Potrivit Cartei și rezoluțiilor enumerate mai sus, Consiliul Economic și Social (ECOSOC), ca Principal Organism ONU, a fost însărcinat cu importante atribuții în domeniul dreptului la un înalt standard al calității vieții, la muncă, la dezvoltare și progres economic și social. In cadrul acestui organism au fost constituite și funcționează: Comisia pentru Drepturile Omului cu sediul la Geneva, Comisia pentru prevenirea Crimei si pentru Justiția Criminală, cu sediul la Viena; peste 14 Grupuri de lucru ad-hoc, subcomisii, fonduri și programe privind tot atâtea aspecte ale apărării libertăților și drepturilor diferitelor categorii umane, la care se adaugă organisme de profil ale Uniunii Europene, între care Curtea Drepturilor Omului de la Strasbourg. În special după căderea regimurilor comuniste din Europa și dispariția lumii bipolare, Organizația Națiunilor Unite a realizat că această temerară acțiune nu poate fi dusă la bun sfârșit numai de către guverne și administrații. De aceea, în ultimii 10 ani, ONU a afirmat rolul determinant pe care organizațiile ne-guvernamentale din întreaga lume trebuie să-l joace în apărarea libertăților și drepturilor fundamentale ale omului și a instituit mecanisme de consultarea a acestora pe diferite domenii. În cei peste 14 ani de existență, Organizația Recunoscută internațional, OADO a fost invitată și a participat la numeroase misiuni de supraveghere și monitorizare a proceselor electorale din diferite țări, a misiunilor desfășurate de contingentele de militari, polițiști și jandarmi români sub mandat ONU, OSCE și NATO în scopul protecției populației civile din zonele de conflict, a taberelor de refugiați. Suntem în permanent contact cu majoritatea organismelor, instituțiilor, programelor și fondurilor de profil ale ONU, ale Uniunii Europene, OSCE și ale NATO de la New York, Geneva, Viena, Strasbourg și Bruxelles, cărora le transmitem cu regularitate constatările și evaluările echipelor de monitorizare OADO asupra principalelor aspecte ale respectării drepturilor omului în România, aducându-ne contribuția la corecta imagine a României ca stat de drept, cu efecte favorabile recunoscute asupra demersurilor de aderare la NATO și Uniunea Europeană.
Toate cele de mai sus ne-au determinat să sărbătorim în fiecare an Ziua Internațională a Drepturilor Omului la monumentul simbolic -clopotul tăcerii- inaugurat în data de 10 Decembrie 2002 in fata sediului central al Organizatiei Fie ca tăcerea solemnă a acestui “clopot al speranțelor de mai bine” să găsească ecou în sufletele tuturor, să ne unească și să ne fie îndemn în acțiunile de transformare a secolului XXI, într-o eră a deplinei afirmării a drepturilor și libertăților omului. Secretariat OADO Comunicat OADO | Procesul dl.prof.univ.dr.Florentin Scaletchi miercuri 9 ianuarie orele 8.30 | Ziua Internationala a Drepturilor Omului marcata de OADO si in acest an | A doua scrisoare din celula a lui Florentin Scaletchi | OADO protesteaza fata de scumpirea gazelor si fata de adoptiile internationale | Conferinta de Presa OADO 16 noiembrie 2006 - Inedit - Scrisoare din arest a domnului Florentin Scaletchi | PROTEST OADO | Comunicat 13 Noiembrie 2006 | Florentin Scaletchi / presedintele OADO este arestat pentru 29 de zile | Comunicat de Presa 2 Noiembrie 2006 | Comunicat de Presa 16 octombrie 2006 | Simpozion la Palatul Parlamentului in data de 2 noiembrie 2006 | Simpozion in data de 29 Martie 2006 la Palatul Parlamentului - Sala Drepturile Omului | Raportul de activitate al organizatiei pe anul 2005 | 10 decembrie 2005 - Ziua Internationala a Drepturilor Omului | Comunicat de presa 10 Decembrie 2005 | Conferinta de presa OADO pe luna octombrie 2005 | Conferinta lunara OADO in data de 30.09.2005 | OADO a primit statut consultativ special pe langa Consiliul Economic si Social al Natiunilor Unite | Ajutoare pentru sinistrati iulie 2005 | Conferinta lunara de presa a OADO in data de 30 Iunie 2005 | Conferinta de presa lunara a OADO cu invitati speciali in data de 31 mai a.c. | Sedinta de Bilant a OADO in data de 23 Februarie 2005 | Conferinta lunara de presa a OADO in data de 1 februarie 2005 | Colegiul National de Drepturile Omului, Combaterea Discriminarii si Siguranta Cetateanului | 10 Decembrie 2004 Ziua Internationala a Drepturilor Omului sarbatorita la Bucuresti | Conferinta de Presa OADO 28 Noiembrie 2004 | Simpozion 26 octombrie 2004 la Palatul Parlamentului | Conferinta lunara de presa a OADO 28 septembrie 2004 | Infiintarea Biroului Judetean Constanta in data de 22 septembrie 2004 | |
|
||||||||||||||||||||