În fiecare an, la 10 decembrie, în lumea întreagă este sărbătorită Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.

Originea acestei sărbători se află la mijlocul secolului trecut, ultimul din cel de al doilea Mileniu Creştin, secol care a intrat în istoria civilizaţiei prin marile descoperiri fundamentale şi aplicate în cunoaşterea naturii, marcând tot atâtea victorii ale raţiunii umane împotriva ignoranţei şi a ameninţărilor cu care s-a confruntat omul timp de milenii, cu efecte fără precedent în creşterea calităţii vieţii. Niciodată ca în decursul veacului încheiat, marile descoperiri ale ştiinţei nu au beneficiat de tehnologiile care să le pună imediat în serviciul confortului, sănătăţii, dezvoltării economice şi progresului omenirii.

                Dar secolul XX a înregistrat şi agresiuni, ameninţări şi atentate fără precedent la drepturile şi libertăţile omului. Colosala forţă eliberată din nucleul atomului a intrat în conştiinţa omenirii mai întâi prin holocaustul de la Hiroşima şi Nagasaki şi mult mai târziu prin binefacerile sale. În decursul unei vieţi omeneşti, aşa cum este stipulat în preambulul Cartei ONU, două conflagraţii mondiale au pricinuit omenirii indescriptibile suferinţe şi distrugeri. Ideologii totalitare criminale, cea comunistă si cea fascistă, au instituţionalizat teroarea şi genocidul pe mari spaţii ale planetei  sfidând decenii de-a rândul democraţia şi drepturile sacre fundamentale ale fiinţei umane. Progresul tehnologic necontrolat a devenit o ameninţare şi a cauzat distrugeri uneori ireversibile naturii înconjurătoare şi habitatului uman. Polarizarea fără precedent a bunăstării în beneficiul unei minorităţi a provocat inimaginabile contraste şi discriminări şi a aruncat în mizerie miliarde de oameni ai lumii a treia, determinând o puternică mişcare împotriva globalizării şi alimentând extremismul acestui început de mileniu. 

                Iată de ce, Secolul XX a cunoscut şi acţiunea concertată a 50 de naţiuni libere, aflate în luptă cu inamicul comun – Germania şi Japonia - care la 26 iunie 1945 au adoptat Carta şi au decis înfiinţarea Organizaţia Naţiunilor Unite cu scopul de a elimina din istoria umanităţii flagelul războiului şi de a reafirma lupta pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, pentru recunoaşterea demnităţii şi valorii umane, pentru egalitatea femeilor şi a bărbaţilor, precum şi a naţiunilor mari şi mici, entităţi grav afectate de conflictele armate şi de regimurile dictatoriale. 

                Potrivit acestor principii, Adunarea Generală ONU a adoptat cu 56 de ani în urmă, la 10 Decembrie 1948, în cea de a IV-a Sesiune ordinară, Rezoluţia 217 privind „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”, completată ulterior cu alte documente adoptate prin Rezoluţii ONU: „Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială” (1965); „Convenţia Internaţională asupra Drepturilor Politice şi Civile” (1966); „Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor” (1979); „Convenţia împotriva torturii” (1984); „Convenţia împotriva apartheid-ului” (1985); „Convenţia privind Drepturile Copilului” (1989) etc.

Aceasta este raţiunea pentru care ziua de 10 Decembrie a fost adoptată şi este sărbătorită în întreaga lume ca zi Internaţională a Drepturilor Omului.  

                Potrivit Cartei şi rezoluţiilor enumerate mai sus, Consiliul Economic şi Social (ECOSOC), ca Principal Organism ONU,  a fost însărcinat cu importante atribuţii în domeniul dreptului la un înalt standard al calităţii vieţii, la muncă, la dezvoltare şi progres economic şi social. In cadrul acestui organism au fost constituite şi funcţionează: Comisia pentru Drepturile Omului cu sediul la Geneva, Comisia pentru prevenirea Crimei si pentru Justiţia Criminală, cu sediul la Viena; peste 14 Grupuri de lucru ad-hoc, subcomisii, fonduri şi programe privind tot atâtea aspecte ale apărării libertăţilor şi drepturilor diferitelor categorii umane, la care se adaugă organisme de profil ale Uniunii Europene, între care Curtea Drepturilor Omului de la Strasbourg.

                În special după căderea regimurilor comuniste din Europa şi dispariţia lumii bipolare, Organizaţia Naţiunilor Unite a realizat că această temerară acţiune nu poate fi dusă la bun sfârşit numai de către guverne şi administraţii. De aceea, în ultimii 10 ani, ONU a afirmat rolul determinant pe care organizaţiile ne-guvernamentale din întreaga lume trebuie să-l joace în apărarea libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale omului şi a instituit mecanisme de consultarea a acestora pe diferite domenii.              

                În cei peste 14 ani de existenţă, Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului – OADO - s-a situat în primele rânduri ale Societăţii Civile Româneşti în curs de regenerare, aducându-şi - prin evaluările şi acţiunile complexe desfăşurate pe plan intern, la sediile autorităţilor publice centrale şi  în aproape 30 de judeţe -  o contribuţie însemnată la impulsionarea şi perfecţionarea deciziilor legislative, executive şi judecătoreşti, în opera de restaurare a Statului Democratic de Drept şi pentru eradicarea sechelelor post-totalitare din abordările referitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Recunoscută internaţional, OADO a fost invitată şi a participat la numeroase misiuni de supraveghere şi monitorizare a proceselor electorale din diferite ţări, a misiunilor desfăşurate de contingentele de militari, poliţişti şi jandarmi români sub mandat ONU, OSCE şi NATO în scopul protecţiei populaţiei civile din zonele de conflict, a taberelor de refugiaţi. Suntem în permanent contact cu majoritatea organismelor, instituţiilor, programelor şi fondurilor de profil ale ONU, ale Uniunii Europene, OSCE şi ale NATO de la New York, Geneva, Viena, Strasbourg şi Bruxelles, cărora le transmitem cu regularitate constatările şi evaluările echipelor de monitorizare OADO asupra principalelor aspecte ale respectării drepturilor omului în România, aducându-ne contribuţia la corecta imagine a României ca stat de drept, cu efecte favorabile recunoscute asupra demersurilor de aderare la NATO şi Uniunea Europeană.  

 Toate cele de mai sus ne-au determinat să sărbătorim în fiecare an Ziua Internaţională a Drepturilor Omului la monumentul simbolic -clopotul tăcerii- inaugurat în data de 10 Decembrie 2002 in fata sediului central al Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului, în memoria tuturor celor ce şi-au jertfit sau dedicat viaţa luptei pentru triumful libertăţilor şi drepturilor sacre ale fiinţei umane.

Fie ca tăcerea solemnă a acestui “clopot al speranţelor de mai bine” să găsească ecou în sufletele tuturor, să ne unească şi să ne fie îndemn în acţiunile de transformare a secolului XXI, într-o eră a deplinei afirmării a drepturilor şi libertăţilor omului.

Secretariat OADO