PREZENTARE

FLORENTIN SCALEŢCHI

DATA ŞI LOCUL NAŞTERII

11 septembrie 1954, în oraşul port Constanţa, într-o veche familie de marinari. Tradiţia familiei i-a marcat puternic destinul, determinându-l să devină un lup al mării.

STUDII

Urmează cursurile şcolii generale, apoi cursurile liceului Nr.4, unul din liceele cu tradiţie din oraşul Constanţa.

În perioada 1973-1977 este student al Institutului de Marină Mircea cel Bătrân secţia civilă.

În toată această perioadă se distinge prin seriozitate, dar şi ca un spirit răzvrătit, intrând de multe ori în contradicţie cu superiorii săi, datorită spiritului său independent şi doritor de libertate.

- o întâmplare este semnificativă: a fost pedepsit cu 10 zile de arest, în anul II de studii la Institutul de Marină Civilă, când a reproşat comandanţilor săi, că, în loc să îi lase să studieze urmând ca în scurt timp să-şi susţină examenele absolvire, ei, viitorii ofiţeri, erau puşi să cureţe de scoici, coca bricului Mircea.

Cu toate obstacolele întâmpinate, la finele anului IV devine ofiţer maritim III şi obţine la examenul de licenţă, nota maximă.

ACTIVITATEA PROFESIONALĂ:

Atât ca student al Institutului de Marină Civilă, cât şi ca ofiţer, a efectuat numeroase voiaje în străinătate, acostând, cu nava pe care se afla, în cele mai mari porturi ale lumii.

La primul voiaj, ca tânăr ofiţer de marină, s-a aflat pe aceeaşi navă împreună cu tatăl său, nutrind sentimentul că duc mai departe, o veche tradiţie a familiei.

Datorită calităţilor profesionale şi a pregătirii de excepţie, a susţinut examenele de grad, şi la numai opt luni de la absolvirea institutului, devine ofiţer maritim II, putând ocupa şi funcţia de ofiţer secund (locţiitor al comandantului navei).

Evidenţiindu-se în activitatea depusă, obţine dispensă şi susţine examenul de comandant, astfel că, la nici 26 de ani, este comandant de cursă lungă, cel mai tânăr comandant de navă din Europa, la vremea respectivă.

În această funcţie, şi nu numai, s-a distins prin competenţă, seriozitate şi spirit organizatoric, fiind apreciat de echipajele pe care le-a condus, ca şi de colegii şi şefii săi.

Concomitent, urmează cursurile Facultăţii de Drept din Iaşi, pe care le absolvă în anul 1980, de asemenea, cu nota maximă.

DIZIDENŢA

Regimul politic din România anilor 80, căpăta tot mai mult trăsăturile unei tiranii, devenind tot mai opresant şi mai greu de suportat. Pentru un om cu spirit de independenţă foarte dezvoltat şi, mai ales, pentru un marinar care văzuse şi alte ţări, era imposibil să nu-şi dea seama de situaţia mizeră în care se zbătea poporul român.

În acest angrenaj, un rol malefic l-au jucat şi organele de securitate care-i urmăreau cu asiduitate pe toţi cei care aveau cea mai mică tresărire de repudiere a regimului Ceauşescu.

Aşa cum încercase şi în alte cazuri, în scopul de a-i controla şi a-i pune în dependenţă, securitatea a intenţionat să-l racoleze pe Florentin Scaleţchi, care însă, a refuzat acest lucru.

Cu fiecare zi, cunoscând şi mai bine realităţile din ţară şi din străinătate, îşi consolidează convingerile că, în România, trebuie să se producă o schimbare de substanţă şi că regimul comunist trebuie să fie aruncat la lada de gunoi a istoriei.

Nevoia de libertate adâncă, profundă, nevoia de libertate pentru sine şi pentru toţi, a fost mai puternică decât teama inspirată de teroarea comunistă.

Dar în concepţia sa, simpla acţiune de a fugi din România într-un stat al lumii libere, nu reprezenta decât un act cu rezonanţă personală. El dorea mai mult.

Şi anume, să sensibilizeze opinia publică internaţională asupra situaţiei poporului român şi să determine autorităţile celorlalte state europene să sprijine schimbările de care avea atâta nevoie, poporul român.

Astfel, a hotărât să plece din ţară, dar nu oricum.

Într-una din boxele locuinţei sale, a confecţionat două manifeste imense, lungi de 100 de metri şi late de 4 metri, care urmau să fie arborate de o parte şi de alta a navei. Confecţionarea acestora a fost destul de anevoioasă, în deplină conspirativitate, iar mesajul lor era clar: să facă cunoscut Europei, drama pe care o trăia poporul român.

Pregătindu-şi plecarea din ţară, în condiţiile amintite, s-a împrietenit cu Iancu Lucian, actor şi director al Teatrului de Stat din Constanţa, care era şi candidat pentru Marea Adunare Naţională. Acesta i-a împărtăşit concepţiile şi dorinţa ca prin acţiunea lor, să dea o palmă regimului comunist. Celor doi, li s-a alăturat şi Mateescu Alexandru timonier care suferise deja o condamnare pentru un aşa zis delict, şi anume, că vânduse anumite obiecte pe care le adusese în ţară, în voiajele făcute ca marinar. Nevoia materială îl împingea la acest lucru.

S-a hotărât ca plecarea în lumea liberă să fie făcută la o dată cât mai apropiată de data de 17 martie 1985, când urmau să aibă loc alegeri în România.

Singurul om, în afara celor trei, care avea cunoştinţă de cele plănuite, era mama lui Florentin Scaleţchi.

Pe data de 15 martie 1985, a urcat la bordul navei mineralier de 12.500 tdw URICANI, împreună cu Iancu Lucian şi Mateescu Alexandru, dar, din păcate, o ceaţă deasă nu a permis plecarea navei în larg, până aproape de miezul nopţii. Abia către ora 23.00 nava a reuşit să iasă din port, ghidată de o pilotină.

Imediat ce nava a fost la mare liberă, a pus cap-compas pe direcţia Turcia, la cârmă fiind Mateescu Alexandru. După un anumit timp, echipajul şi-a dat seama că nu se naviga către destinaţia oficială - Galaţi, ci către Istanbul. În acel moment, unul din ofiţerii maritimi aflat la bordul navei Viorel a mers la fiecare membru al echipajului, ameninţând că familiile lor vor fi încarcerate, determinându-i astfel, să-i ceară comandantului, să se întoarcă la itinerariul oficial.

În acel moment, nava se afla la o depărtare de 14 ore de portul Constanţa, deci la numai o oră de Bosfor-Istanbul. Sub presiunea echipajului, comandantul navei a luat decizia întoarcerii.

Cel care cunoscuse închisorile comuniste, Mateescu Alexandru, într-un gest disperat, s-a strecurat în bucătăria navei, şi-a pus mâna pe butuc şi şi-a tăiat-o cu satârul, de două ori. Încerca în acest fel, să determine echipajul să meargă până la Instanbul, cel mai apropiat port, pentru a i se asigura asistenţa medicală. Acelaşi ofiţer III Viorel s-a opus, şi nava şi-a urmat drumul către ţară.

Imediat ce a ajuns în apele teritoriale române, nava a fost încadrată de două vedete torpiloare, iar dintr-un helicopter au fost coborâţi paraşutişti înarmaţi. După o acţiune de tip comando, cei trei, au fost arestaţi ca nişte terorişti.

Nava se întorsese la dana de unde plecase. Pe mal, era adunată o mare de oameni. Cei trei au fost încătuşaţi, Mateescu Alexandru a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale, iar apoi în arest, Florentin Scaleţchi şi Iancu Lucian au fost duşi direct la securitate, unde-i aşteptau pentru anchetă, ministrul de interne George Homoşteanu şi şeful securităţii, Tudor Postelnicu.

ANCHETA ŞI CONDAMNAREA

Cei trei au fost anchetaţi după metoda clasică a anchetei în forţă. Lângă biroul unde era anchetat Florentin Scaleţchi, într-o încăpere se afla mama sa, de unde se putea auzi clar că este chinuită.

Trebuie adăugate la aceasta, şi celelalte presiuni fizice şi psihice, izolarea de familie şi societate, imposibilitatea de a lua legătura cu un apărator şi de a se bucura de protecţia legilor, rămânând singur în faţa torţionarilor.

Deşi Florentin Scaleţchi a declarat ferm că nici un membru al echipajului nu se făcea vinovat de vreo culpă, ura torţionarilor s-a revărsat şi asupra acestora, fiind debarcaţi şi interzicându-li-se să-şi mai practice meseria.

Ancheta a fost un simulacru. Pedeapsa fusese hotărâtă deja, de Ceauşescu. În timp ce era ţinut într-o deplină izolare, se pregătea un proces public al cărui scop era să ofere o lecţie, tuturor celor care ar fi încercat, într-un fel sau altul, să se opună regimului Ceauşescu.

Şi astfel, a fost condamnat la moarte!

Cea mai gravă acuzare a fost aceea că aceşti inculpaţi au găsit să comită fapta, atunci, şi numai atunci când trebuia să fie ales, cel mai iubit fiu al poporului, făcându-se referire la alegerile de deputaţi din România, din ziua de 17 martie 1985, ziua faptei.

Relevant de altfel, este faptul că Florentin Scaleţchi a fost condamnat la moarte pentru complot În vederea trădării şi subminării politice a societăţii socialiste şi comuniste din România art.154 Cod Penal.

Cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini, ca un criminal de rând, a fost depus la Penitenciarul Poarta Albă - Constanţa, de unde, mai apoi, a fost transferat în arestul din Calea Rahovei din Bucureşti şi închis în secţia V Specială a Securităţii.

Calvarul nu se mai sfârşea!

Provocări de tot felul, aşa zişii binevoitori care încercau să-l tragă de limbă pentru a afla câte ceva, percheziţii, lipsa somnului şi deasupra tuturor, pedeapsa cu moartea.

În astfel de condiţii, s-a scurs timpul până la recurs.

Aceeaşi mascaradă judiciară care a menţinut condamnarea la moarte, aşa cum hotărâse Ceauşescu, în nebunia lui. Execuţia putea interveni în orice moment.

COŞMARUL

Imediat după recurs, a fost introdus în celula condamnaţilor la moarte. Un adevărat purgatoriu. Criminali odioşi se aflau aici, oameni care prin faptele lor zguduiseră opinia publică.

Într-o încăpere În care în mod normal puteau fi închise trei persoane, se aflau nouă deţinuţi. O încăpere sordidă, fără geamuri, fără lavoar şi WC, unde, în iernile cumplite din România, temperatura era de minus 20 de grade Celsius.

Deşi condamnaţii din celula morţii erau nişte brute cu chip de om, foarte curând, aceştia şi-au dat seama că omul de lângă ei merita respect, că faptele sale sunt de admirat şi nu sunt crime de natura celor pentru care ei erau condamnaţi.

Chinurile continue nu puteau rămâne fără urmări: s-a îmbolnăvit de hepatită şi a trebuit să fie internat la spitalul închisorii Jilava. În spital fiind, nu i s-au dat jos lanţurile de la mâini şi picioare.

În acest timp, a fost anunţat că i s-a comutat pedeapsa la închisoare pentru 25 de ani, acest lucru, dându-i noi speranţe de viaţă. A fost depus în celulă cu Radu Filipescu, un alt autentic disident al regimului Ceauşescu.

Dar, după doar două săptămâni, este scos intempestiv din celulă, şi transportat cu o dubă, în Rahova. Aici este încarcerat în aceeaşi celulă a condamnaţilor la moarte.

Unul din gardieni i-a comunicat că se făcuse o confuzie şi că este din nou pasibil cu execuţia.

A trăit din nou sub spectrul morţii, iar într-o zi, a fost scos din celulă şi dus pe traseul pe care îl parcurgeau cei care urmau să fie executaţi.

A ajuns până în faţa plutonului de execuţie, dar, psihic se poate spune că trăise moartea, cu atât mai mult, cu cât, rând pe rând, cei din celula condamnaţilor la moarte, dispăreau fără a se mai întoarce.

Şi toate acestea, în condiţiile În care, Consiliul de Stat aprobase totuşi, comutarea pedepsei, cu 6 luni înaintea acestei încercări extreme de epuizare psihică.

Chinurile suferite, deznădejdile, frustrările pe care le-a traversat în această perioadă, sunt poate, uşor de închipuit, iar cuvintele şi imaginaţia nu pot niciodată să redea în profunzimea lor, dramele interioare, privaţiunile pe care le poate resimţi un om care devine dintr-o dată un gunoi al societăţii, care este aruncat ca o simplă otreapă la lada de gunoi a omenirii.

Este de reţinut însă, pentru cel ce doreşte să înţeleagă toate acestea, că abia după un an şi jumătate i s-au dat jos lanţurile de la mâini şi picioare.

Fiindu-i comutată pedeapsa, este transferat la Penitenciarul Aiud.

Aici, printre arestaţi, întâlneşte alţi deţinuţi politici, cu care în aceeaşi comuniune de gândire şi spirit, îşi întăreşte convingerea că regimul Ceauşescu şi sistemul comunist trebuie să dispară definitiv de pe scena politică a României.

Represiunea însă, nu a încetat! Singura formă de protest a unui om aflat în detenţie şi total lipsit de drepturi, este greva foamei. A adoptat această formă de protest de 18 ori, intrând în comă în timpul unei astfel de greve, şi a putut fi salvat cu greu, de către medici.

SPRIJINUL COMUNITĂŢII INTERNAŢIONALE

Prin intermediul posturilor de radio Europa Liberă şi Vocea Americii, întreaga mass-media internaţională cât şi toate personajele vremii, chiar şi Radio France, a prezentat în repetate rânduri, situaţia lui Florentin Scaleţchi a ajuns la cunoştinţa opiniei publice din ţară şi din străinătate.

Deşi securitatea încercase să intercepteze canalele prin care mama dânsului şi soţiile celorlalţi doi deţinuţi - Iancu Lucian şi Mateescu Alexandru puteau intra în contact cu cele două posturi de radio din occident, nu a reuşit.

Apelurile repetate pentru salvarea lor, au fost receptate şi în ţară. Ca urmare, mama sa a fost supusă unor nenumărate anchete, înjurată, umilită, bătută.

În acest context, Amnesty International a intervenit pentru eliberarea sa.

Folosindu-se de mijloacele specifice de comunicare secretă, a reuşit să transmită din închisoare scrisori către O.N.U., către preşedintele Statelor Unite ale Americii şi către toate ambasadele statelor occidentale de la Bucureşti.

Dovedindu-se neputincioşi în faţa puterii de luptă a acestui om, autorităţile române au încercat şi alte metode: şantajul, compromisul, ameninţarea, promisiunile deşarte pentru a-l determina să retracteze cele aduse la cunoştinţa opiniei publice şi forurilor internaţionale. Fără rezultat!

Dar cei aflaţi în slujba tiraniei, nu au renunţat. Mama sa a fost siluită, În două rânduri, de brute cu chip de om, doar, doar îl va determina pe fiul ei să renunţe la poziţia de acuzator al regimului Ceauşescu, şi pe dânsa să renunţe la lupta de a-şi elibera fiul.

Apelurile făcute nu au rămas fără rezultat: organizaţii internaţionale, diverse personalităţi, oameni politici şi simpli cetăţeni, cereau eliberarea din închisoare a comandantului de cursă lungă Florentin Scaleţchi. Cu toate acestea, nu a fost eliberat.

Eliberarea s-a podus la 22 decembrie 1989.

MILITANT PENTRU DREPTURILE OMULUI

Cei 5 ani petrecuţi în închisoare, sub spectrul condamnării la moarte, spiritul său independent, dorinţa de libertate şi caracterul hotărât, i-au cristalizat decizia de a lupta pentru apărarea drepturilor omului, de a face ca astfel de întâmplări să nu mai fie posibile În România.

Încă din primele zile ale Revoluţiei din Decembrie 1989, a acţionat în această privinţă şi ca membru al primului Guvern postrevoluţionar, în funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Legislative, Juridice şi a Drepturilor Omului, şi mai apoi, al Adunării Constituante, s-a străduit şi i-a determinat pe cei aduşi la putere de valul revoluţionar, să înţeleagă că apărarea drepturilor fundamentale ale omului, trebuie să fie o politică consecventă a noilor autorităţi.

Dându-şi seama că de la intenţie până la realizare este un drum lung, plin de strădanii, a fondat Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, una din organizaţiile neguvernamentale ce-şi face tot mai simţită prezenţa, în România.

Este liderul şi sufletul acestei organizaţii.

Este stimat şi preţuit nu numai pentru experienţa dramatică prin care a trecut, dar, mai ales, pentru dinamismul şi hotărârea cu care el personal şi organizaţia al cărei preşedinte este, militează pentru apărarea drepturilor omului.

Totodată, este membru fondator al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, organizaţie neguvernamentală, anticomunistă, care reuneşte toţi supravieţuitorii gulagului comunist din România.

Este, În acelaşi timp, membru fondator al Asociaţiei de Luptători în Revoluţia din Decembrie 1989, Club 22, fiind unul dintre cei care s-au distins în zilele Revoluţiei şi a făcut parte din prima autoritate de stat, constituită atunci, Consiliul Frontului Salvării Naţionale.

LUCRĂRI ELABORATE ŞI PUBLICATE

- “NU-MI OMORÂŢI COPILUL” ;

- 󈬆 DECEMBRIE - CU MÂNA PE TRĂGACIUL LIBERTĂŢII”

- “SCENARIU DE FILM – COMANDANTUL”

- “DREPTURILE OMULUI LA TRECEREA DINTRE MILENII”

- “O PREZENTARE PE ÎNŢELESUL TUTUROR A BIBLIEI DREPTURILOR OMULUI”;

- “ESEURI ÎN LUPTA PENTRU DEMOCRAŢIE ÎN ROMÂNIA”

- MANUALUL DREPTURILOR OMULUI EDITIA I SI II REVIZUITA;

- CURS DE DREPTURILE OMULUI;

- SOCIETATEA CIVILĂ DIN ROMÂNIA INTRE DEZIDERAT SI REALITATE – Lb.Română şi Lb.Engleză;

- CURS PENTRU STUDENTII FACULTATILOR DE STIINTE JURIDICE;

- “AMINTIRI DIN PRIMA MEA VIAŢĂ”

- “ÎN LOCUL TIMPULUI”

- "DOAR EU SI MAREA";

- “APROAPE VIU”

- “PLUTONUL DE EXECUŢIE”

- “O VIAŢĂ CA UN HOTEL”

- “DESTIN ŞI SPERANŢĂ”

- “EU, CEL DINTR-O VIAŢĂ VIITOARE”

- 3 POVESTIRI PENTRU REBECA;

- 40 DE POEZII PENTRU CEI MAI MICI COPII;

- “POVESTE CU ELICE ŞI MOTOR CE-I DUCE PE COPII ÎN ZBOR”.

- DREPTURILE OMULUI LA TRECEREA DINTRE MILENII

- O PREZENTARE PE ÎNTELESUL TUTUROR A BIBLIEI DREPTURILOR OMULUI;

                                          STATUTUL

ORGANIZATIEI PENTRU APARAREA DREPTURILOR OMULUI

                                        CAPITOLUL I

                                 Definitie. Scop.Obiective

I.1.Organizatia Pentru Apararea Drepturilor Omului este o asociatie cu caracter umanitar, apolitica, nelucrativa, independenta, fara vreo afiliatie partinica, institutionala, religioasa sau de vreo alta natura.

Organizatia Pentru Apararea Drepturilor Omului este constituita pe baza liberei vointe, exprimata de membrii sai, in temeiul intelegerii si asumarii de catre acestia a scopului, obiectivelor, si necesitatii promovarii si apararii drepturilor omului.

I.2.Scopul organizarii si constituirii organizatiei il constitue promovarea si apararea drepturilor fundamentale ale omului, asa cum sunt ele stipulate in “Declaratia Universala a Drepturilor Omului” si in Carta O.N.U., ca o conditie esentiala a realizarii si consolidarii societatii civile in Romania, a promovarii unui climat de toleranta si de respect, de bunastare materiala si spirituala a intregii natiuni.

Activitatea Organizatiei Pentru Apararea Drepturilor Omului, se circumscrie, in acest sens, actiunilor intreprinse de organizatiile, grupurile si persoanele din Romania, si din alte tari, care militeaza pentru afirmarea drepturilor omului, pentru realizarea pacii si justitiei mondiale prin mijloace non-violente, pentru excluderea din viata si practica sociala din Romania, ca si din intreaga lume, a violentei si abuzurilor, incalcarilor drepturilor sacre ale omului, a tuturor formelor prin care este afectata viata, sanatatea, statutul social, proprietatea, intimitatea persoanelor, indiferent de rasa, sex, cetatenie sau categorie, profesie, religie si avere.

I.3.Obiectivele organizatiei sunt urmatoarele:



     * Promovarea, in viata sociala, in relatiile dintre cetateni si organele statului, organele puterii de stat, de justitie si procuratura, administratiei publice si locale, a spiritului care guverneaza Declaratia Universala a Drepturilor Omului, pe baza cunoasterii si aplicarii acestor drepturi, in activitatea de zi cu zi, pe care organele statului le desfasoara cu cetatenii.

    * Demascarea si combaterea, prin toate mijloacele legale, a abuzurilor, incalcarilor si a violarilor drepturilor fundamentale ale omului, de catre organele statului sau reprezentantii acestora, in indeplinirea atributiilor ce le au, in scopul inlaturarii cauzelor si conditiilor generatoare, iar, dupa caz, si al sanctionarii celor vinovati de incalcarile savarsite.

        In activitatea specifica a organizatiei, un accent deosebit se va pune si pe sesizarea, denuntarea si combaterea abuzurilor si incalcarilor, prin care se aduce atigere drepturilor fundamentale ale persoanelor, de a se bucura de un trai decent, a drepturilor economice si sociale, la invatatura si educatie, precum si a dreptului de a trai intr-un climat normal, de pace sociala, intr-un mediu ambiant nepoluat si neviciat, ce se afla in directa administrare a Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor, precum si a Ministerului Agriculturii



     * Acordarea sprijinului moral si material persoanelor fizice sau juridice, ale caror drepturi au fost incalcate si sprijinirea acestora, in scopul incetarii incalcarii drepturilor, inlaturarii cauzelor si conditiilor, care au determinat si favorizat aparitia incalcarilor, precum si obtinerii reparatiilor morale si materiale pentru daunele suferite.

* Desfasurarea unei activitati de educare a cetatenilor, si in special a tinerilor, pentru cunoasterea si respectarea drepturilor fundamentale ale omului, pentru intelegerea spiritului ce guverneaza aceste drepturi, si mai ales, de a aplica in viata de zi cu zi a normelor de conduita, prin care se asigura respectarea si promovarea lor.

                              CAPITOLUL II

                            Activitati specifice

II.Pentru realizarea scopului si obiectivelor urmarite, Organizatia Pentru Apararea Drepturilor Omului, desfasoara urmatoarele activitati specifice:

    *   Se sesizeaza , din oficiu, sau in baza plangerilor si cererilor adresate, de incalcarile, violarile, lezarile, sub orice forma, ale drepturilor omului, indiferent de institutia, persoana, functia celor care au savarsit aceste incalcari sau conditiile in care au avut loc.

   * Se adreseaza institutiilor statului abilitate sa solutioneze aceste cauze, respectiv Parlament, Guvern, Ministerul de Justitie, Ministerul Public, Ministerului Apararii, Ministerului de Interne, S.R.I., S.I.E., prefecturilor si organelor administratiei locale si face diligentele necesare, in scopul rezolvarii cazurilor de incalcari ale drepturilor omului, inlaturarii conditiilor care le-au generat si sanctionarii autorilor acestor lezari.

* Sprijina direct, acordand ajutor moral si material, persoanele si grupurile care lupta pentru afirmarea drepturilor omului, in Romania si in alte tari.

* Sustine activ, prin mijloace specifice, plangerile si cererile adresate Organizatiei noastre, cat si a altor organizatii neguvernamentale, pentru drepturilor omului, atat in cazurile individuale, cat si colective, pentru denuntarea oricaror incalcari ale drepturilor omului, in tara si strainatate.

   * Initiaza, in baza obiectivelor asumate si sprijina, totodata, proiectele si actiunile politicienilor sau institutiilor statului, in domeniul promovarii si respectarii drepturilor omului, prin toate mijloacele la indemana.

   *

NEWS

Comunicat OADO

Procesul dl.prof.univ.dr.Florentin Scaletchi miercuri 9 ianuarie orele 8.30

Ziua Internationala a Drepturilor Omului marcata de OADO si in acest an

Revista